Adrian Ciubotaru, acest filozof al latrinelor proaspăt săpate, face parte din gașcă formată în anii de timide începuturi de prin 2006 -2007, de succesuri glorioase și planuri naive ale întrunirilor netoo de pe terasa Pe Motoare, când puteai număra bloggerii pe degete de la ambele mâini. Reflectând la situația de fapt singurul lui merit a fost că a cunoscut pe cine trebuie la exact momentul oportun, nimic mai mult.
A început cu copy/paste-uri grosolane din Cioran și alți gânditori pe care probabil nici astăzi nu-i poate cuprinde cu cei doi neuroni și jumătate viabili, a continuat cu proiecte de mare angajament precum pestrada.info și #lecturiurbane și, bazându-se pe succesul efemer în rândul gloatelor de domnițe umede de emoție, a promovat prin blogul personal o serie de campanii sociale de implicare precum vizita în grup la Starsbucks – ce vreți, și filozofii trebuie să mănânce, nu? În ultimul lui articol, Portretul unui hater român, stimabilul se întreabă de ce își are partea lui de hateri prin online. Zic să nu lăsăm această întrebare fără răspuns și să încercăm să lămurim rapid problema.
Scriitura lui nu stârnește nici un sentiment. Trecând peste evidenta lipsă de talent la scris, regurgitarea părerilor emise de oameni mai inteligenți ca tine nu constituie un efort intelectual prea mare, articolele lui rar au mai mult de două comentarii. Nu transmit nici o trăire, rar au vreo logică sau vreo utilitate marginală, iar unele stârnesc, pe bună dreptate, un “WTF is this shit?” – exemplificare.
Adrian Ciubotaru – personajul din online este un fals. Oricine a interacționat mai des cu Ciubotaru știe că imaginea atent construită online nu concordă nici pe departe cu cea din realitate. Ciubotaru, în momentele în care nu sunt toți ochii ațintiți asupra lui, este un bădăran, uite la mânie și care recurge prea des la porniri violente.
Cei care participau la #fotbaltweetmeet știu că mai împărțea niște palme. În definitiv era vorba de un joc amical, nimic altceva, dar când orgoliul este prea bombastic, avem de a face tot felul de ieșiri jenante. Să ne reamintim și episodul recent de la cinematograf care a stârnit ceva vâltoare pe Twitter. Căutând aiurea pe internete am mai găsit o istorisire interesantă.
Proiectele lui sunt inutile. Pestrada.info, proiect pornit împreună cu Buddha, alt simpatic, a sucombat la scurt timp după lansare, iar videoclipurile realizate erau așa de plictisitoare încât personal nu am reușit să urmăresc vreodată unul până la capăt. Cel mai probabil nici altcineva. Mega-apreciatul și mult trâmbițatul #lecturiurbane nu și-a depășit niciodată condiția – un proiect care a implicat o adunătură de semidocți cărora le place să aibă o părere bună despre sine, pe de o parte, și câțiva masculi în căutare de telectuale impresionabile de cultura lor inexistentă.
Sloganul blogului lui Relax, you have plenty of time, izvorât probabil din fumul de marijuana al unui gânditor Flower Power, precum cei din imaginea alăturată, și însușit de Ciubotaru ca al lui propriu și personal, este depășit ca idioțenie doar de cel al lui visurat – Gânduri la turație maximă. Iar blogul lui este “e o milogeală perpetuă plină de clișee și reclame mai puțin mascate decît o muie în fața magazinului Unirea, la MC” cum bine îl caracteriza Mantzy.
Ca un hater ce mă aflu, declar că împărtășesc ideile din manifestul haterilor din .ro, la care adaug sfatul meu sincer către stimabilul Adrian Ciubotaru de a nu ne mai plictisi prin online și să se implice activ în societate, doar milita la un moment dat ca bloggeri să devină activiști: am înțeles că angajează la Starbucks, presimt că nu îți vom simți prea mult lipsa.
Prima imagine din articol via maestrul aiurea
Articol scris după consumarea unei cantități oarecare de alcool. Greșelile gramaticale și evidenta lipsă de logică mi le asum.
Sunt conștient că trăim într-o societate în care e normal pentru un bărbat să știe să exprime sentimentele mai mult decât în urmă cu o generație sau două. Nu-mi plac bărbații care trec cam des pe la cosmetician – nu zice nimeni să fim precum omul de Neanderthal de păroși și neîngrijiți, dar un bărbat cu sprâncenele pensate e puțin cam mult, îmi displac teribil masculii feroce care poartă pantaloni strânși pe picior și UGG-uri sau care-și exprimă afecțiunea în public și în mod ostentativ către partenerul lor de același sex, dar am învățat să accept diversitatea și nu mă mai deranjează așa de mult.
Trecem cu îngăduință peste faptul că, din câte am înțeles, era vorba de un meci de fotbal de divizia D, divizia Onoare. La fel de important precum cele două premii pe care le-am câștigat la niște concursuri de tir cu arcul. Nu am fost cel mai bun, ci doar puțin mai bun decât un grup restrâns și nesemnificativ în ecuația globală.
Deși nu extrem de vizibil, nu mi-am doriti niciodată să ajung celebru, eram prin zonă când Buddha avea 45 de kilograme îmbrăcat și își termina orice propoziție cu [...], pe vremea când visurât era relativ amuzant și oarecum coerent și arhi posta cam trei sferturi din conținut videoclipuri pornache.