The Humble Bundle for Android

The Humble Bundle există de câțiva ani buni și mai întotdeauna a avut un succes demn de remarcat. Ideea este simplă – se pun laolaltă mai multe jocuri indie interesante, iar cei care doresc să cumpere acest bundle își pot seta prețul la care doresc să le cumpere – pe bune, poți da pe toate jocurile chiar și doar un cent, dar ar fi destul de josnic din partea ta. Nu de alta, dar dacă ar fi să cumperi toate jocurile separat din Android Market ai plăti aproximativ 60$ în total.

Banii astfel adunați se împart între developerii jocurilor, două fundații caritabile și Humble Bundle, Inc., firma care se ocupă de tot marketing-ul și vânzarea propriu zisă a jocurilor. Și mai important este că utilizatorul final decide cum anume se împart banii pe care-i plătește.

Primul Bundle pentru Android conține 3 jocuri superbe – Anomaly Warzone Earth HD, Osmos HD, EDGE, iar dacă plătești mai mult decât prețul mediu, care la momentul care scriu acest articol este în jur de 6$, primești și World of Goo. Jocurile sunt DRM Free, ceea ce înseamnă că le poți instala pe oricât de multe device-uri dorești, și pe lângă versiunile de Android primești și pe cele de Windows, Mac și Linux. Dacă nu ești sigur că jocurile vor funcționa corect pe terminalele tale Android poți încerca înainte demo-urile disponibile.

Promoția mai este valabilă încă aproximativ 13 zile așa că intră acum pe site-ul The Humble Bundle și cumpără jocurile!

Nici un articol asemanator.

Leave a Reply