De fiecare dată când mă întâlnesc cu oameni noi de prin online și, la un anumit moment, realizează că nu sunt chiar haterul suprem pe care îl văd online, ajungem aproape invariabil la aceeași întrebare: “Dar, Eugen, ție de cine îți place prin online?”. Răspunsul nu e chiar așa de simplu, de aceea avem nevoie de context.
Mă învârt prin online și blogosferă de ceva ani, cred că s-au adunat vreo 6, și îi cunosc pe majoritatea celor care “fac succesuri” la momentul actual. Nu, nu am băut câte o bere cu fiecare. Oamenii îi poți cunoaște mai mult prin prisma acțiunilor lor pe termen lung decât prin o grămadă de bullshit menit a impresiona printre aburi de alcool.
Deși nu extrem de vizibil, nu mi-am doriti niciodată să ajung celebru, eram prin zonă când Buddha avea 45 de kilograme îmbrăcat și își termina orice propoziție cu [...], pe vremea când visurât era relativ amuzant și oarecum coerent și arhi posta cam trei sferturi din conținut videoclipuri pornache.
Și la un moment dat obosești să vezi cum același rahat reîncălzit este ridicat iarăși la rang de mare artă, cum toate “proiectele noastre” sunt cele mai bune, cele mai de succes, dar se închid fără prea multă zarvă în câteva luni de la lansare, și cum la toate conferințele pe la care ai ajuns ai parte de aceeași speakeri care recită poezia de anul trecut cu oarecare adăugiri și actualizări.
Și atunci începi să le spui verde în față.
- Băi, #lecturiurbane e o labă tristă, motiv de fală pentru pseudointelectuali, loc de agățat pentru băiețași. Iar Ciubotaru e un mârlan IRL, nu un intelectual rasat. Palme împărțite pe la #fotbaltweetmeet, comportament de golănaș față de anumite femei, trebușoare din astea care nu fac nimănui cinste.
- Buddha nu știe să codeze nici cât știu eu. Și eu vând arcuri și săgeți, am făcut Istoria și REI, nu am background de programator! Rahat, știu doi oameni care i-au dat lui un proiect pentru care concuram amândoi invocând motivul oarecum pueril “E amicul meu, are nevoie de bani!” Nu mai e cazul acum normal, omul și-a descoperit noua menire în viață – SM și Facebook până în pânzele albe.
- Visurât profită de prostia și extremismul unora și le servește exact ceea ce își doresc – bancuri răsuflate, teme de discuție idioate. Mai bagă o poveste cam trasă de păr și evident inventată, mai mânărește niște statistici de trafic, oricum nu-l verifică nimeni. Ah, și acum câțiva ani RBF și-a luat o mega țeapă: și-a dat propriul laptop ca premiu la un concurs ce l-a ajutat să câștige concursul, crezând că va primi un altul. Ghinion, n-a fost să fie, pățești.
Aș putea continua. Dar sper că m-am făcut înțeles.
Și ca să răspund la întrebarea de la început. Din toată blegosfera asta singurul om care nu-mi este prieten și pentru care am un oarecare respect este Bobby Voicu. Nu pentru omul Bobby Voicu, fiecare dintre noi avem lipsurile noastre, ci pentru Bobby Voicu, project managerul. Trebuie să recunosc că știe să motiveze oameni, să îi facă să muncească și să le dea exact acel grad de libertate care te faci să crezi că tu ești, de fapt, șeful. În plus nu e genul care uită că l-ai ajutat.
În rest, succesuri și multă apă de ploaie.
Articole similare: