Colegii de liceu, 8 ani mai tarziu

M-am întâlnit astăzi cu o fostă colegă de liceu/fostă prietenă la o cafea, un suc și o vorbă mai pe îndelete. Deși ne știm destul de bine și am fi avut multe altele de istorisit, mare parte dintre subiectele de discuție i-au privit pe foștii noștri colegi, mai ales că în nici doi ani se prefigurează o mică reuniune.

Am zis mică pentru că o parte dintre colege sunt plecate în Spania/Italia la cules… căpșuni, iar unul dintre macho-manii clasei este la închisoare. Tipul a lovit un puști cu mașina, s-a panicat, a sperat că pilele lui tăticu îl vor scoate din belea, și a fugit de la locul accidentului. PCR-ul nu a funcționat cum era de așteptat, așa că acum mai are de executat 2 ani de închisoare din 4. Viața e nasoală uneori.

Alți colegi au ajuns mai bine sau mai rău. Colegul meu de bancă este la SPIR și se mândrește oricui stă să-l asculte cum îndreaptă cu bastonul cocoașa țiganilor din Buzescu. O colegă, mai tocilară de felul ei, a ajuns profesoară de germană la fostul nostru liceu în locul maică-sii ce ne-a terorizat cu Guten Tag patru ani de liceu și nu s-a prins nimic de noi. Restul colegelor, cele care nu au plecat prin alte zări mai calde, sunt măritate, cu copii și tot tacâmul.

Probabil, din vechea gașcă doar noi doi nu avem încă planuri serioase de pus pirostrii, deși ne apropiem amândoi de vârsta la care ne vor însura babele. Și totuși, privind înapoi cu o oarecare superioritate conferită de libertatea noastră, nu o ducem așa de rău.

C., colega cu care m-am întâlnit astăzi, s-a asociat cu sora mai mare care-i doctor veterinar și și-au deschis un pet shop/coafor de animăluțe/cabinet veterinar și le merge binișor. Eu, cu toate suișurile și coborâșurile din ultimii ani, am un serviciu decent, nici prea-prea, dar nici foarte-foarte. Și, mai în glumă, mai în serios, dacă în trei ani nu reușim să ne găsim jumătatea, ne luăm, să nu rămânem de râsul tuturor, cică.

Planurile acelea mărețe de la sfârșitul liceului? Ha, ce glumă bună! Dacă s-ar fi împlinit acum aș fi fost un profesoraș de istorie/psihologie undeva printr-un liceu al patriei, iar C. și-ar fi deschis o firmă de contabilitate. Dar lucrurile s-au aranjat relativ bine, am învățat să ne adaptăm, să ne schimbăm prioritățile și să mergem mai departe.

Compromisuri, victorii mai mici sau mai mari, eșecuri uneori, asta-i viața. Dar să fiu al naibii dacă-mi va fi rușine cu ceva sau voi avea vreun regret la reîntâlnirea de peste doi ani. Poate doar blonda cu ochi verzi pe care nu am reușit să o invit la un suc tot liceul. Dar asta e altă poveste.

Nici un articol asemanator.